h1

PRIME Maraton 2010 la linia de sosire

noiembrie 8, 2010

Cea de-a doua editie a PRIME Maraton s-a dovedit la fel de interesanta si neobisnuita ca si cea de anul trecut. Daca la prima editie am aflat lucururi interesante despre “Celebrity PR”, anul acesta tema a fost “Promovarea filmului romanesc”.

Cei 20 de participanti, atent selectionati de organizatori, au avut parte de o experienta inedita si totodata plina de informatii utile.

Acestia au participat la un “workshop tarziu… aproape matinal” si au trecut, timp de 9 ore, prin activitati de training, sesiuni de intrebari, exercitiul elaborarii unei campanii, prezentarea acesteia in fata unui client real si feedback.

Astfel, distractia a inceput in jurul orei 22:00, participantii fiind impartiti inca de la inceput in echipe de cate cinci.

A urmat apoi un mic teambuilding in care acestia s-au cunoscut mai bine, iar apoi a urmat vizionarea scurt-metrajului “Muzica in sange”, filmul pentru care “maratonistii” au trebuit sa faca, la final, o campanie de promovare.

Participantii au avut astfel ocazia sa vada inca de la inceput care va fi subiectul campaniei lor si sa poata puna intrebari speakerilor care sa-i ajute in eleborarea acesteia.

Primul speaker a fost consultantul BBDO, Ada Teslaru, care a impartasit participantilor din experienta ei in promovarea filmelor romanesti (432, Eu cand vreau sa fluier, fluier, Marti, dupa Craciun). Am aflat astfel ca cel mai vizionat film romanesc la cinema este “Eu cand vreau sa fluier, fluier” cu 55.000 de spectatori (fata de “432″ – 42.000 de spectatori ).

La final, participantii au fost intrebati de catre Ada cum ar promova ei un film pe TV, radio, print, internet, cinema, WOW (Word of Mouth) si outdoor.

Dupa o scurta pauza, a urmat si cel de-al doilea invitat, Toma Peiu, PR&Press Manager, Gala Premiilor Gopo. Acesta le-a vorbit participantilor despre cat de important este making-of-ul unui festival de film si a prezentat o parte din problemele cu care se confrunta organizatorii de festivaluri de film atunci cand vine vorba de promovare.

Toma a vorbit si despre cat de importante sunt Premiilor Gopo pentru industria filmului romanesc. Am urmarit apoi spoturile de promovare a festivalurilor Anim’est, NexT si TIFF si am comparat tipurile de public ale fiecarui festival in parte.

Ultimul, dar nu cel din urma, a fost Andrei Dascalescu, un tanar regizor entuziast, care a reusit sa-si pomoveze singur propriul film, “Constantin si Elena”.

Acesta le-a povestit “maratonistilor” care este “traseul” unui film, de la idee, pana la productie si post-productie.

Filmul lui Andrei, “Constantin si Elena” n-a intrat in cinema-uri, dar a participat la 15 festivaluri unde a fost nominalizat si premiat.

Dascalescu a organizat diferite vizionari ale filmului, cea mai neconventionala dintre ele fiind chiar in satul in care au avut loc filmarile. A creat fan-page pe Facebook, iar atunci cand fanii au pus intrebari despre “Constantin si Elena” acesta a filmat raspunsurile.

Andrei Dascalescu a vorbit si despre “Filmul de Piatra”, un festival initiat de el anul acesta si care are deja o editie si jumatate. Acum se pregateste de ce-a de-a doua editie si pentru ca si la acest festival el s-a ocupat de PR, cauta oameni dispusi sa-l ajute in promovarea Filmului de Piatra 2011.

Dupa aproape patru ore intense, pline de informatii, participantii au facut cunostinta cu invitatul surpriza, Dan Chisu, care a jucat rolul de client real.

Cei 20 de maratonisti au inceput apoi lucrul la campania de promovare a scurt-metrajului “Muzica in sange”. Acestia au avut la dispozitie 40 de minute pentru a veni cu idei cat mai bune.

Dupa prezentarea campaniilor, Dan Chisu le-a oferit echipelor feedback si le-a dat acestora si cateva informatii utile in ceea ce priveste promovarea filmelor romanesti.

Dan Chisu, omul care de 20 de ani organizeaza Festivalul DaKino, s-a aratat incantat de disponibilitatea tinerilor de a participa la un astfel de eveniment inedit, pe care l-a numit “noaptea devoratorilor de promovare a filmului romanesc”.

Fiecare membru al echipei castigatoare a primit din partea organizatorilor cartea lui Patrick Lencioni – “Cinci disfunctii ale muncii in echipa” si invitatii duble pe toata durata Cine-Clubului “Luni de Film” organizat de Asociatia  Culturala Macondo.

In plus, toti participantii au primit din partea Muvix.ro cate un cod care le permite vizionarea oricariu film romanesc de pe site.

Dupa inmanarea diplomelor s-a dat liber la dans pana la ora 07:00 cand PRIME Maraton a ajuns la linia de sosire.

La PRIME Maraton 2010 au facut live blogging Laura Toma si Alex Tunaru pe site-urile sarutaridecinema.ro, respectiv tunaru.ro. Despre PRIME Maraton 2010 a scris post eveniment Stud-Life.

Mai multe poze gasiti pe Facebook si pe flickr.

Le multumim tuturor celor prezenti sambata noapte la PRIME Maraton ca au rezistat provocarii noastre. De asemenea multumim invitatilor nostri, Ada Teslaru, Toma Peiu, Andrei Dascalescu si Dan Chisu, pentru ca au acceptat sa ia parte la acest eveniment neobisnuit.

PRIME Maraton a fost organizat de PRIME Romania, Asociatia Studentilor la Relatii Publice si Comunicare.

Alaturi de noi au fost sponsorii Asociatia Culturala Macondo, Coca-Cola Hellenic, Snack Attack, Kfea.roMuvix.ro si partenerii media: Filme-Carti.ro, 9am, ApPRentice, Evenimente Studentesti, Hipo, Iqads Kadett, Lume Buna, Metropotam, Studentie.ro, Stud-Life.

Multumim lui Adrian Pandaru care a realizat materialele de promovare ale evenimentului.

2 comentarii

  1. [...] This post was mentioned on Twitter by Pandaru Alin and PRIME Romania, PRIME Maraton. PRIME Maraton said: PRIME Maraton 2010 la linia de sosire http://bit.ly/c7mDuc [...]


  2. [...] mi s-a intamplat si cu Cupa Bloggerilor, si cu bwinderby si cu editia de anul trecut a PRIME Maratonului. Ce-i drept am scris pe blogurile evenimentelor ceea ce nu e chiar asa un capat de [...]



Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.